ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asociația Sportivilor și Antrenorilor din Moldova a denunțat scheme de corupție în mișcarea olimpică

14:49 | 23.07.2019 Categorie: Sport

Chişinău, 23 iul. /MOLDPRES/. Asociația Sportivilor și Antrenorilor din Moldova a expediat o scrisoare către conducerea țării în care a denunțat eventuale scheme de corupție în mișcarea olimpică, transmite MOLDPRES.

”Noi, un mare grup de sportivi de performanță și antrenori emeriți ai Moldovei, cei, care zi de zi duc faima țării noastre peste hotare și îmbunătățesc imaginea ei sportivă, cerem în mod convingător să sistați nelegiuirile și fraudele financiare la Comitetul Național Olimpic și Sportiv al Moldovei (CNOS)”, este specificat în scrisoare.

Autorii acesteia susțin că terenul de pământ destinat pentru construcția sediului CNOS a fost alocat gratuit de către Consiliul municipal din Chișinău, dar ulterior, în anul 2018, acesta a fost vândut unei companii de construcții cu doar 9 mln de lei /peste 450 mii de euro la cursul de astăzi/, deși prețul de piață depășește cifra 1,5 mln de euro.

„Comisioanele ilegale la primirea burselor olimpice, cumpărarea echipamentului sportiv la preţuri ridicate, soluționarea problemelor sportive prin scheme de mită, sustragerea fondurilor publice, vânzarea acreditărilor la competițiile internaționale, inclusiv la Jocurile Olimpice, afaceri de familie, standarde duble la utilizarea bugetului de stat și a fondurilor Comitetului Internațional Olimpic, - sunt doar unele din toate „performanțele” care formează cartea de vizită a CNOS”, mai este specificat în scrisoare.

În acest context, autorii scrisorii au anunțat că în prezent are loc colectarea semnăturilor reprezentanților comunității sportive contra corupției olimpice.

img19005736

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!