ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CSP a anunţat concurs pentru funcţia de procuror general

10:14 | 09.08.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. Consiliul Superior al Procurorilor a luat vineri, 9 august, decizia de a anunța concurs pentru funcția de procuror general, în condiţiile în care ministrul Justiţiei, Olesea Stamate, a cerut amânarea lui. Dosarele pentru concurs pot fi depuse până la data de 10 septembrie, comunică MOLDPRES.

După mai multe minute de deliberări, membrii CSP au decis să nu dea curs solicitării şefului de la Justiţie şi să anunţe concurs pentru ocuparea fotoliului de procuror general.

Președintele CSP, Angela Motuzoc, a specificat că până în prezent nici Parlamentul şi nici Ministerul Justiției nu au cerut Consiliului aviz la un eventual proiect de lege care propune schimbarea condițiilor pentru accederea la şefia Procuraturii Generale.

În dimineaţa zilei curente, ministrul Justiţiei, Olesea Stamate, a solicitat membrilor CSP amânarea concursului pentru funcţia de Procuror general al Republicii Moldova pentru luna septembrie. Motivul îl constituie faptul că la minister este examinat un proiect de lege care ar urma să schimbe prevederile legii în privința concursului pentru șefia PG.

Fotoliul de procuror general a rămas vacant după plecarea la 11 iulie a lui Eduard Harunjen. În prezent, interimatul funcţiei este asigurat de Dumitru Robu.

img19006215

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!