ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Administrațiile școlilor vor putea decide individual formatul activităților dedicate Primului sunet

12:33 | 30.08.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Noul an de studii va începe în toate instituțiile de învățământ general din țară luni, 2 septembrie. În acest an, administrațiile școlilor vor avea posibilitatea să decidă în mod individual ce activități vor organiza cu ocazia Primului sunet, transmite MOLDPRES.

Acestea vor putea fi organizate sub formă de careu tradițional, activități pe clase sau activități inovatoare. Potrivit unei dispoziții a Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, în cazul în care școlile vor decide organizarea careurilor, atunci ele nu vor trebui să depășească 45 de minute, pentru a evita cazurile de insolații. Totodată, Ministerul a precizat că în activitățile organizate cu ocazia Primului sunet „nu se vor admite ingerințe și discursuri cu caracter politic”. 

„Prima lecție. Suntem siguri că libertatea de a decide va aduce sute de modele de proiecte didactice care ar putea fi împărtășite apoi cu toți cei interesați. Un simplu exemplu: în fiecare localitate există oameni care au participat la Marea Adunare Națională, care au trăit acele clipe. De ce să nu fie ei oaspeții elevilor la prima lecție, o lecție de istorie orală? Aceasta este doar o singură idee. Mai pot fi nenumărate alte idei. Creativitate în abordare, motivație pentru învățare, punerea în valoare a colaborării pentru obținerea succesului - acestea și orice alte subiecte sunt mai mult decât binevenite pentru începutul de an școlar. Spor și inspirație, dragi diriginți!”, a scris ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolăescu-Onofrei pe pagina sa oficială de pe o rețea de socializare.

În Republica Moldova funcționează peste 1200 de instituții de învățământ primar și secundar general.

img19006811

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!