ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Zilele Americii au fost lansate la Chişinău

17:00 | 06.09.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 6 sep. /MOLDPRES/.  Sute de chişinăuieni, oaspeţi ai capitalei, oficialităţi şi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat în R. Moldova s-au adunat vineri, 6 septembrie, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, pentru a da start  Zilelor  Americii („America Days”). Evenimentul este organizat de Ambasada SUA în ţara noastră şi urmează să se desfăşoare pe parcursul a două săptămâni, în mai multe oraşe din Moldova, transmite MOLDPRES.

„De când îmi exercit funcţia în Republica Moldova, am avut ocazia să călătoresc mult prin ţară, să-i văd valorile şi oamenii frumoşi. Or, acum a venit timpul să returnez plăcerea şi prin acest eveniment să vă oferim posibilitatea să aflaţi mai multe despre  mâncarea, sportul, muzica, dansurile, filmele americane. Totodată, vreau să vă reasigur de toată susţinerea poporului american, care a fost alături de Republica Moldova de la proclamarea independenţei”, a menţionat  la lansarea acţiunii Dereck J. Hogan, ambasadorul SUA la Chişinău.

Prezentă la deschiderea Zilelor Americii, prim-ministrul Maia Sandu, a subliniat că evenimente precum  cel organizat în următoarele două week-end-uri de Ambasada Statelor Unite constituie „o oportunitate excelentă de a afla despre conţinutul real al relaţiilor dintre SUA şi R. Moldova, fiind bine că mai mulţi oameni vor putea afla despre susţinerea partenerilor americani, oferită Moldovei în drumul spre integrarea europeană şi valorile democratice”.

Ambasada SUA va desfăşura, în primele două weekend-uri din septembrie, în şase oraşe din ţara noastră, diferite activităţi  pentru a evidenția relația bilaterală productivă cu Republica Moldova. Astfel, pe 6 septembrie, evenimentul derulează  la Chișinău – Grădina Publică ”Ștefan cel Mare”, sâmbătă,  7 septembrie, la  Tiraspol  (Parcul ”Pobeda”), iar duminică, 8 septembrie, la Soroca – Parcul Central ”G. Vieru”.

Săptămâna următoare, Zilele Americii vor fi găzduite la Comrat - vineri, 13 septembrie, Scuarul Casei de cultură; sâmbătă, 14 septembrie, la Taraclia – Piața Principală, şi duminică, 15 septembrie, în municipiul Bălți, în  Parcul Central.

În cadrul evenimentelor vor fi amenajate câteva zone tematice pentru vizitatori: zona informativă despre proiectele finanțate de Guvernul SUA, zona bucătăriei americane, zona unde va evolua o trupă muzicală din SUA și proiectat un film american, precum și zona sportivă, unde vizitatorii vor avea posibilitatea să joace baseball și fotbal american.  

img19007006

img19007006

img19007006

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!