ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a aprobat Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale

10:07 | 18.09.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Regulamentul privind finanțarea campaniilor electorale ale concurenților electorali a fost aprobat de Comisia Electorală Centrală (CEC) la ședința de marți, 17 septembrie. Documentul stabilește condițiile și modul de susținere financiară a campaniilor electorale, precum și procedura de prezentare a rapoartelor privind veniturile și cheltuielile acestora, informează MOLDPRES.  

Regulamentul se aplică în cazul finanțării campaniilor electorale ale concurenții electorali în alegerile parlamentare, prezidențiale sau locale, precum și participanților la referendum de orice nivel. Acesta reglementează, exhaustiv, raporturile juridice privind condițiile, modul, restricțiile, precum și raportarea finanțării campaniilor electorale. 

Secretarul CEC, Maxim Lebedinschi, a declarat că pentru alegerile parlamentare noi, până la expirarea mandatului Parlamentului de legislatura a X-a, inclusiv cele din 20 octombrie curent, se vor aplica prevederile Regulamentului privind finanțarea campaniilor electorale, aprobat de CEC în luna mai 2015.

Președintele CEC, Dorin Cimil a precizat că membrul CEC Sergiu Gurduza a propus elaborarea și transmiterea unei scrisori comisiei parlamentare de profil privind explicarea modului de aplicare a normelor ce vizează raportarea financiară. „Eu voi susține proiectul respectiv pe motiv că acesta este un consens al discuțiilor care au avut loc în cadrul Comisiei, iar avizul care va veni de la parlament va indica vectorul de dezvoltare a reglementării finanțării partidelor”, a spus Cimil.

img19007326

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!