ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Chișinăuienii sărbătoresc Hramul oraşului

15:34 | 14.10.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 14 oct. /MOLDPRES/. Mii de chișinăuieni s-au adunat duminică, 14 octombrie, în centrul capitalei pentru a marca Hramul oraşului, la 583 de ani de la prima atestare documentară a urbei. În această zi, creştinii ortodocşi de stil vechi prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului, transmite MOLDPRES.

În dimineața zilei, reprezentanți ai administrației publice centrale au depus flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt. Totodată, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” a fost oficiată Sfânta Liturghie.

Pe aleea scuarului Catedralei Mitropolitane au fost inaugurate expoziții de artizanat, floristică, carte, pictură, grafică etc. Inaugurarea oficială a sărbătorii Hramului orașului Chișinău a avut loc în scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, după sfânta Liturghie de Hram.

În pastorala sa, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldovei, Înalt Preasfințitul Vladimir a menționat că nu numai în această zi, ci pe parcursul anului întreg, ne adresăm către preacurata Maica Domnului să ne octrotească de tot răul, să ne acopere cu cinstitul său Omofor. ”Țn să vă felicit pe toți cu ocazia acestui frumos eveniment, Hramul municipiului Chișinău. În Catedrala noastră municipală și mitropolitană este un prestol închinat acestei mărețe sărbători, fiindcă și orașul Chișinău își ia ființa sa în apropierea sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului”, a subliniat IPS Vladimir.

În alocuțiunea sa, primarul interimar al municipiului Chișinău, Adrian Talmaci, a afirmat că în conformitate cu o decizie a Consiliului municipal din 26 septembrie 2002, de sfânta sărbătoare Acoperământul Maicii Domnului, considerată ocrotitoarea spirituală a Chișinăului, sărbătorim Hramul orașului.

”Această zi este un prilej de bucurie și revedere cu cei dragi, de solidaritate spirituală și culturală. Salutăm pe această cale pe toți oaspeții capitalei, care ne onorează cu prezența la această frumoasă sărbătoare. În special, salutăm prezența reprezentanților administrației publice locale din orașele înfrățite, precum și pe toți acei care au venit din alte localități ale țării sau din diferite colțuri ale lumii, unde sunt plecați concetățenii noștri pentru a asigura un viitor copiilor lor”, a mai spus Adrian Talmaci.    

A urmat un spectacol folcloric, susținut de circa 500 de artiști profesioniști și amatori, care au prezentat și texte din Acatistmul Maicii Domnului. Ei au interpretat imnul orașului Chișinău, la pian fiind autorul muzicii acestuia, compozitorul Eugen Doga. Cu această ocazie, a fost pregătit un acoperământ de 60 de metri lungime, care a fost sfințit împreună cu icoana Maicii Domnului, ținută în mâini de fiecare participant.

În fața Catedralei a fost scoasă icoana Acoperământul Maicii Domnului, la care creștinii s-au rugat preacuratei să-i acopere și să-i păzească și să-i ocrotească de cele rele.

Manifestările au continuat în Piața Marii Adunări Naționale cu un spectacol folcloric ”Ca la Hram” cu participarea colectivelor folclorice din întreaga țară. Concerte dedicate sărbătorii sunt prezentate pe scenele preturilor municipului Chișinău, instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Mihai Viteazul și Ismail. Tot în această zi, la ora 18.00, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală va fi inaugurată zona pietonală în perimetrul a patru străzi din nucleul istoric al capitalei.

În Piața Marii Adnunări Naționale, între orele 16.40 -17.30, va avea loc spectacolul ”Odă Chișinăului”, program de divertisment susținut de formația „Avante”. Soliști: Lidia Botezatu și Radu Dolgan, Victoria Lungu, Roxana, Serj Kuzenkoff, Vladimir Fotescu, Rodica Aculova , iar între orele 18.00 -19.45 – spectacolul tematic ”Chișinău, orașul meu”, cu participarea interpreților: Iurie Sadovnic, Ana Cernicova, Silvia Grigore, Geta Burlacu, „Brio Sonores”, Cornelia Ștefăneț, Corina Țepeș & Costi Burlacu, Marin Gheraș, acompaniați de Philarmonic Proactiv orchestra, dirijor – Mihai Agafița.

Între orele 20.00-23.00, în Piața Marii Adunării Naționale va fi prezentat spectacolul ”Hora Chișinăului” cu orchestra municipală de muzică populară condusă de frații Vasile și Vitalie Advahov, alături de care vor evolua interpreții: Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Nicolae Glib, Maria Iliuț, Adriana Ochișanu, Vali Boghean, Doina Sulac, Igor Cuciuc, Cristina Ceauș, Lucia Bejenari, Tatiana Martin, Olesea Olteanu, Olivia Cheptea, Iualian Corochi, Cristi Tractor, Ansamblul etnofolcloric „Plăieșii” și invitați speciali: Andra,  Fuego și fanfara „Ciocărlia”.

Programul dedicat Hramului orașului se va încheia cu spectacolul pirotehnic ”Te salut, Chișinău”.

Pe 14 octombrie este sărbătorit hramul în mai multe localităţi din ţară. Potrivit bisericii ortodoxe, Minunea Acoperământului Maicii Domnului s-a petrecut în Biserica Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon al VI-lea cel Înţelept (886-912). Maica Domnului a apărut în timpul unei privegheri de toată noaptea, înconjurată de sfinţi, rugându-se lui Dumnezeu pentru neamul omenesc.

img19008168

img19008168

img19008168

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!