ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Astăzi, 19 octombrie, în Republica Moldova este „Ziua tăcerii”

09:14 | 19.10.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 19 oct. /MOLDPRES/. Agitația electorală este strict interzisă în ziua alegerilor și cea precedentă ei. Cei care nu vor respecta această regulă riscă amenzi. Atenționarea a fost făcută de Comisia Electorală Centrală (CEC) în contextul desfășurării duminică, 20 octombrie, a alegerilor locale generale și a celor parlamentare noi în unele circumscripții electorale uninominale, informează MOLDPRES.

Astfel, pe parcursul zilelor de astăzi și mâine nu este permisă desfășurarea activităților cu tentă de agitație electorală și nici apariția candidaților în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, concurenții electorali nu pot efectua virări în/din contul cu mențiunea „Fond electoral”.

Potrivit CEC, continuarea în zilele menționate a agitației electorale de către mass-media, concurenți electorali și cetățeni constituie contravenție administrativă și se sancționează cu amendă. În cazul persoanelor fizice, mărimea acesteia este de până la 1500 de lei, iar în cazul persoanelor cu funcție de răspundere sau candidatului electoral amenda constituie cel mult 2500 de lei.

img19008327

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!