ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Din 2 noiembrie va fi permisă vânătoarea la mistreţ

11:14 | 26.10.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Agenţia „Moldsilva” a anunţat că în perioada 2 noiembrie - 29 decembrie va fi deschis sezonul de vânătoare la mistreţi, iar în sectoarele arendate în scop de gospodărire cinegetică, de la 5 octombrie până la 29 decembrie, informează MOLDPRES.

Conform unui ordin al Agenţiei „Moldsiva”, în fondul forestier gestionat de instituţie, vânătoarea se va efectua în zilele de sâmbătă, duminică şi în zilele de sărbători, iar în sectoarele de vânătoare arendate - pe tot parcursul săptămânii.

La acţiunile de vânătoare va fi prezent obligatoriu un medic veterinar din cadrul subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor. Acesta va monitoriza respectarea cerințelor de biosecuritate în procesul de vânătoare şi va preleva probele pentru pesta porcină.

Vânătoarea în zona de frontieră până la limita de o mie de metri de la linia frontierei de stat către interior se admite numai în perioada luminoasă a zilei, în baza unui aviz eliberat pentru toate persoanele participante la vânătoare de către Sectorul Poliţiei de Frontieră, inclusiv pentru persoanele care locuiesc permanent în zona de frontieră sau în localităţile ale căror hotare se află în zona de frontieră. Termenul de examinare a solicitării de aviz este de până la 5 zile.

În perioada sezonului de vânătoare, Agenţia „Moldsilva” a creat echipe mobile de control pentru patrularea  fondului forestier. Totodată, conducerea instituţiei îndeamnă populaţia să apeleze linia fierbinte (022 211-311) dacă se vor cunoaşte cazuri de braconaj sau alte situaţii suspecte în pădure.

Costul unei autorizaţii de vânătoare este de 2500 de lei, iar solicitantul trebuie să dispună de carnet de vânător cu holograma valabilă pentru anul 2019. Numărul autorizațiilor este limitat și se eliberează în ordinea adresării.

img19008565

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!