ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scriitorii i-au adus un omagiu aniversar regretatei poete Leonida Lari

13:42 | 29.10.2019 Categorie: Cultură

Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. O expoziție și un medalion literar cu genericul ”Nu e nici o moarte care ne-ar muri. Leonida Lari – 70 de ani de la naștere” au avut loc luni, 28 octombrie, la Casa Scriitorilor din Moldova, informează MOLDPRES.

Evenimentul a fost organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova (USM) şi Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”.

Solicitat de MOLDPRES, directorul muzeului sus-numit,  scriitorul Vasile Malanețchi a menționat că expoziția este structurată în câteva compartimente și cuprinde cărțile scriitoarei apărute de-a lungul anilor.

”În afară de cărți, expoziția mai cuprinde două portrete ale poetei, executate de pictorul Aurel Guțu și păstrate în colecțiile muzeului, dar și o galerie întreagă de picturi ale Leonidei Lari, expuse în public pentru prima dată, publicații periodice cu cicluri de versuri și articole semnate de Leonida Lari sau consacrate unor aspecte ale activității ei literare, plicuri și mărci poștale cu imaginea poetei, emise cu ocazia diverselor ei aniversări, un tabel cronologic și referințe critice la opera ei, o bogată galerie de fotografii din fondurile muzeului, precum și din arhiva familiei, manuscrise și documente literare, obiecte personale, corespondența purtată în 1989 cu diverși intelectuali în timpul când Leonida Lari era redactor-șef la revista „Glasul”, a precizat Vasile Malanețchi.

În alocuțiunea sa, președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a subliniat că atunci când vorbim despre Leonida Lari trebuie să avem în vedere cele două dimensiuni ale personalității ei - dimensiunea lirică, poetică și dimensiunea civică.

”A fost deopotrivă și poetă, și om al cetății. Ca poetă a fost foarte reformatoare și îndrăzneață. Cartea ei de debut din 1974 – ”Piața Diolei” a impus o formulă poetică originală și inovatoare. Celelalte cărți - la fel. Acest spirit curajos și formator a continuat mai târziu și în planul activității ei sociale, ca om social. Ea s-a manifestat ca un apărător al poporului din care a făcut parte, s-a identificat cu mișcarea de eliberare și renaștere națională a românilor basarabeni”, a constatat președintele USM.

Despre viața și activitatea Leonidei Lari au mai vorbit academicianul Mihai Cimpoi, scriitorii Vladimir Beșleagă, Nicolae Dabija, Ana Bantoș, Vasile Căpățână, actorul Mihai Iorga, soțul regretatei poete, artistul plastic Andrei Mudrea ș.a.

În cadrul evenimentului a avut loc un recital din poezia Leonidei Lari, susținut de actrița Cristina Eremia.

Leonida Lari s-a născut pe 26 octombrie 1949, în comuna Bursuceni, raionul Sângerei. În 1971 a absolvit  Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. A debutat editorial cu placheta „Piaţa Diolei” (1974). Au urmat volumele „Marele vânt”, „Mitul trandafirului”, „Scoica solară”,  „Insula de repaus”, „Dulcele foc”, „Al nouălea val”, „Scrisori de pe strada Maica Domnului” ş.a. A fost redactor-şef  la prima publicaţie cu grafie latină din R. Moldova, „Glasul”, deputat în Sovietul Suprem al URSS şi în Parlamentul României. În anul 1996 a fost decorată cu ”Ordinul Republicii”. Leonida Lari s-a stins din viaţă la 11 decembrie 2011, la Chişinău.  

img19008631

img19008631

img19008631

img19008631

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!