ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 3500 de persoane și-au procurat o locuință prin programul „Prima casă”

09:03 | 31.10.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 31 oct. /MOLDPRES/. Un număr de 3560 de persoane și-au procurat o locuință prin intermediul programului „Prima casă”, de la lansarea acestuia și până în prezent, informează MOLDPRES.

Potrivit datelor Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, suma totală a creditelor acordate de către bănci pentru procurarea celor peste 3500 de locuințe constituie 1,78 mlrd lei, iar suma garanțiilor active a depășit cifra de 891 mln lei.

Vârsta medie a solicitanților este de 31 ani, iar suprafața medie a locuințelor achiziționate constituie 60 m.p. Datele oficiale mai relevă că 44% dintre solicitanți sunt femei și 56% - bărbați. Dintre aceștia, 70% sunt căsătoriți și 30% - celibatari.

Marea majoritate a locuințelor procurate prin intermediul programului sunt localizate în orașe, rata celor care au ales să-și cumpere o casă în sate fiind de doar 6%.

Programul guvernamental „Prima casă” a fost lansat în luna martie 2018.

img19008705

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!