ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un nou program de finanţare va fi negociat de Republica Moldova și IFAD

15:09 | 19.11.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 19 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) şi Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) iniţiază negocierile pentru semnarea unui acord cu privire la un nou program de dezvoltare rurală. Despre aceasta au discutat marţi, 19 noiembrie, ministrul de resort, Ion Perju, directorul de țară IFAD pentru Republica Moldova, Vrej Jijyan, și directorul Unității Consolidate pentru implementarea Programelor IFAD, Victor Roşca, transmite MOLDPRES.

Acordul privind Programul IFAD VIII sub denumirea ”Talent Retention for Rural Transformation Project”, ce va fi implementat în perioada 2019-2024, urmează a fi aprobat spre finanțare la ședința Biroului IFAD din luna decembrie 2019.

Costul total al acestui program este de circa 50,5 de milioane de dolari și prevede crearea a o mie locuri noi de muncă, construcția și/sau reabilitarea a 30 km de drumuri de acces la zonele de producere ale producătorilor agricoli, acordarea finanțării pentru 820 de antreprenori rurali, precum și finanțarea a 20 de proiecte de infrastructură pentru irigare.

“Semnarea unui nou acord este foarte importantă, deoarece va permite majorarea investițiilor în sectorul agricol, va spori oportunitățile pentru dezvoltarea producătorilor și va asigura accesul la piețele de desfacere”, a relevat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju.  

Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă a susţinut în ţara noastră mai multe programe menite să sprijine sectorul agroindustrial. Începând cu anul 2000 şi până în prezent, Guvernul Republicii Moldova a semnat şapte acorduri de finanţare cu IFAD, cu o valoare de 124 milioane de dolari, în baza cărora au fost implementate programe de finanţare rurală şi dezvoltare a întreprinderilor mici, revitalizare agricolă, de marketing, business agricol ş.a.

img19009341

img19009341

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!