ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Economia moldovenească a crescut cu 4,8 la sută, în nouă luni

08:01 | 17.12.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Economia Republicii Moldova a crescut în termeni reali cu 4,8 la sută, în nouă luni ale acestui an, față de perioada similară a anului trecut, arată datele Biroului Național de Statistică. Statisticile confirmă estimările analiștilor și ale autorităților, care se așteaptă la un avans de 4-5 la sută în 2019, informează MOLDPRES.

BNS a anunţat, la 16 decembrie, evoluția Produsului Intern Brut (PIB) în iulie-septembrie ale acestui an, care indică o creștere pe serie brută de 4,2 la sută față de același trimestru 2018 și cu 5,1 la sută pe seria ajustată sezonier. Este al zecelea trimestru consecutiv în care economia este în creștere, după declinul din anul 2015.

Spre comparaţie, în primul trimestru al anului, creşterea economică a fost de 4,4 la sută, pe seria ajustată sezonier, iar în trimestrul doi Produsul Intern Brut a crescut cu 5,2 la sută. Potrivit BNS, cea mai mare contribuţie la creșterea economică în nouă luni au avut-o construcțiile, comerțul cu ridicata și amănuntul, industria extractivă, informațiile și comunicațiile, agricultura. Volumul impozitelor pe produs a depășit cu 3,3 la sută realizările perioadei respective ale anului precedent, contribuind la formarea PIB cu 13,2 la sută.

Din punct de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat majorării cu 4,0 la sută a formării brute de capital și a consumului final al gospodăriilor populaţiei cu 2,7 la sută, care au avut o pondere la formarea Produsului Intern Brut de 80,5 la sută. O contribuție negativă la creșterea PIB a avut-o exportul net (-1,2 la sută), consecință a contribuției mult mai accentuate la formarea produsului intern brut a importurilor de bunuri și servicii (54,7 la sută) față de cea a exporturilor de bunuri și servicii (30,1 la sută).

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” estimează că, în 2019, creșterea economică ar putea fi în jur de 5,0 la sută, iar în 2020, PIB-ul ar putea crește în jurul ratei sale naturale de creștere de 4 la sută. Ministerul Economiei și Fondul Monetar Internațional prognozau anterior o creștere de 4,2 la sută în 2019. Prim-ministrul Ion Chicu a declarat în ședința Guvernului, după aprobarea Planului de acțiuni pentru anii 2020-2023, că, în urma implementării acestui plan, Produsul Intern Brut va crește în valoare nominală cu 53,7 la sută, până la 320 miliarde de lei, în 2023, față de 209 miliarde în 2019, iar în valoare reală cu 25 la sută.

img19010308

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!