ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O țară fictivă a devenit partener comercial al SUA

12:12 | 19.12.2019 Categorie: Externe

Washington, 19 dec. /MOLDPRES/. Departamentul Agriculturii din SUA a pus Wakanda pe lista partenerilor comerciali, deși este o țară fictivă, anunță site-ul bbc.com, citat de MOLDPRES.

Wakanda este o țară fictivă din Africa de Est a super-eroului Black Panther.

Un purtător de cuvânt al Departamentului a declarat că Regatul Wakanda a fost adăugat pe listă din greșeală, în timpul unui test.

Wakanda a fost eliminată repede de pe lista țărilor parteneri comerciali, după ce mass-media americană a scos la iveală acest fapt, provocând glume pe internet precum că țările au început un război comercial.

Nu este pentru prima oară când o țară fictivă ajunge în lumea reală.

Astfel, în 2017, ministrul polonez de externe de atunci, Witold Waszczykowski, a declarat reporterilor că s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor națiuni, „precum Belize sau San Escobar”, pentru a discuta propunerea Poloniei de a se alătura Consiliului de securitate al ONU.

În timp ce Belize există, San Escobar nu.

img19010429

img19010429

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!