ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Meteorologii au anunţat ninsori pentru următoarele zile

11:41 | 26.12.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 26 dec. /MOLDPRES/. Iarna va intra în drepturi, cu răcirea sesizabilă a vremii şi ninsori, care se aşteaptă, în mare parte a teritoriului ţării, de vineri, 27 decembrie, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).

Potrivit meteorologilor, primele ninsori serioase din iarna curentă se aşteaptă în regiunile de centru şi nord, fiind însoţite periodic şi de soare. De sâmbătă, 28 decembrie, ninsorile se vor intensifica, extinzându-se pe întreg teritoriul ţării.

În perioada de referinţă, se aşteaptă valori termice încadrate între minus 2-plus 5 grade Celsius, ziua, şi până la minus 6 grade, noaptea.

Specialiştii SHS susţin că în decembrie precipitaţiile cad preponderent sub formă de ploaie (circa 50% din normă). Cantitatea precipitaţiilor sub formă de zăpadă constituie în medie mai puţin de 20% din norma lunară. Stratul de zăpadă se poate stabili pretutindeni după 5 decembrie, însă termenul poate varia de la an la an. Grosimea medie decadică a stratului de zăpadă nu depăşeşte 5 cm, deşi în perioada de observaţii a Serviciului Hidrometeorologic de Stat, este înregistrat un caz când  grosimea maximă a stratului de zăpadă pe platformele meteorologice a ajuns  până la 60 cm (1 decembrie 1975, Cahul).

În context, salvatorii îndeamnă conducătorii auto să-și echipeze mijloacele de transport corespunzător sezonului şi cu pneuri de iarnă, iar în portbagajul mașinii să țină lopată, nisip, nişte haine calde, o pătură şi rezerve de apă.

De asemenea, se recomandă ca persoanele care aleg să meargă la drum lung să țină bateria telefonului încărcată, iar în caz de situații de risc să telefoneze de urgență la Serviciul 112. Totodată, oamenii sunt rugați să evite deplasarea pe porțiuni unde atârnă crengi și cabluri electrice pentru a evita traumatismele.

img19010642

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!