ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

AIPA a lansat o campanie de informare despre finanțarea pentru anul 2020

14:30 | 20.01.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și cu suportul financiar al Moldova Agroindbank va desfăşura, în perioada 20-31 ianuarie, Campania de informare privind oportunitățile de finanțare pentru anul curent prin intermediul Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, transmite MOLDPRES.

Campania va avea ca obiectiv informarea pe larg a producătorilor agricoli, reprezentanților autorităților locale despre posibilitățile de accesare a subvențiilor postinvestiționale, în avans pentru proiecte start-up, precum și subvenții în avans pentru îmbunătățirea nivelului de trai în mediul rural.

În acest context, reprezentanții Agenției vor demara campania de informare în 34 raioane, conform graficului, comunicând fermierilor procedurile de recepționare și administrare a cererilor de subvenționare pentru acest an.

De asemenea, se va pune accent pe informarea potențialilor beneficiari de subvenţii în ceea ce ţine de respectarea criteriilor de eligibilitate pentru obținerea acestui suport financiar din partea statului, precum şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor, prevăzute de Regulamentele de subvenționare.

Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural pentru anul 2020 constituie un miliard de lei. 

img20000435

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!