ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

A fost stabilită ordinea de evoluare a interpreților la Finala națională Eurovision 2020

11:21 | 16.02.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Cei 20 concurenți care au fost acceptați în Finala națională a Concursului Eurovision 2020 au participat vineri la procedura de extragere a numărului de intrare pe scenă. Finala națională a concursului va avea loc pe 29 februarie, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, în urma tragerii la sorți, interpretul Denis Midone cu piesa „Like a champion” va fi cel care va deschide Finala națională, fiind urmat de Natalia Gordienco cu piesa „Prison”, care a extras numărul 2 şi Geta Burlacu cu piesa „Răspunde”, care va evolua pe scenă cu numărul 3.

În continuare vor evolua: Viorela Moraru cu piesa ”Remedy”, Valentin Uzun şi Irina Kovalsky cu piesa ”Moldoviţa”, Lavinia Rusu - ”Touch”, Dima Jelezoglo - ”Do it slow”, Diana Rotaru - ”Dale dale”, Pasha Parfeni - ”My wine”, Beat Live - ”Love me now”, Valeria Pașa - ” It’s time”, Maria Ciolac - ”Our home”, Sasha Letty - ”Summer of love”, Irina Kit - ”Chain reaction”, Petronela Donciu şi Andreea Portărescu - ”We will be legend”, Lanjeron - ”Hi five”, Julia Ilienko ft. Mishel Dar - ”Tears”, Catarina Sandu - ”Die for you”, Alexandru Cibotaru - ”Cine te-a făcut să plângi” și Maxim Zavidia - ”Take control”.

Cei 20 de interpreți au trecut de etapa de preselecţie în cadrul audiţiilor live, care s-au desfăşurat pe 1 februarie în studioul postului public de televiziune al IP Compania „Teleradio-Moldova”. La competiţie au participat 33 de interpreți cu 34 de piese.

Piesele au fost selectate de către un juriu din componența căruia au făcut parte: compozitorul Anatol Chiriac, dirijorul Capelei Corale „Moldova” Gabriela Tocari, dirijorul Andriano Marian, președintele Uniunii Compozitorilor din Moldova Paul Gamurari și dirijorul Mihai Agafiţa.

Cea de-a 65-a ediție a concursului va avea loc în orașul Rotterdam din Olanda și include două semifinale, organizate la 12 şi 14 mai, şi marea finală, care se va desfășura pe 16 mai 2020. Reprezentantul Republicii Moldova va ieși în scena de la Eurovision în cea de-a doua semifinală.

img20001336

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!