ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scriitorul Haralambie Moraru ar fi împlinit 70 de ani

10:54 | 23.02.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Regretatul prozator și publicist Haralambie Moraru, distins cu titlul onorific „Maestru al Literaturii”, deţinător al ordinului „Gloria Muncii”, ar fi împlinit duminică, 23 februarie, 70 de ani, informează MOLDPRES.

Haralambie Moraru s-a născut pe 23 februarie 1950, în satul Coştangalia, raionul Cantemir. A absolvit, în 1972, Facultatea de Filologie (secţia Jurnalism) a Universității de Stat din Moldova. A lucrat ca redactor la ziarele „Tinerimea Moldovei” și „Literatura şi Arta”. A fost redactor-șef  la „Chișinău, gazetă de seară”, redactor la ziarul ”Curierul” și redactor-șef adjunct la „Literatura şi Arta”. A activat la Serviciul de presă al Primăriei municipiului Chișinău.

A semnat volumele de proză „Nimeni nu rămâne singur” (1980), „Grâu nou” (1983), „Pragul dinspre zi” (1987), „Ploi mari în secolul XX” (1989), „Viaţa mai târziu” (2004), Scările” (roman, 2012), cel de publicistică - „Lecţia Iurie Colesnic” (2005), despre autorul „Basarabiei necunoscute” în zece volume ș.a.

În prefaţa la prima sa carte, regretatul scriitor Serafim Saka scria că „bun şi de mulți ani fecund ziarist, Haralambie Moraru știe să potrivească bine cuvântul, să arcuiască frumos fraza, să vizeze personaje care să respire cu amândoi plămânii, să inventeze situații limită în care să-și pună să acționeze eroii, să creeze subiecte care compun ceva mai altfel decât ne-am deprins, realitatea...”.

În 1983, scriitorului Haralambie Moraru i s-a conferit Premiul "Boris Glavan" al Tineretului din Moldova,  în 2004 - Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova, și în 2010 – titlul onorific „Maestru al Literaturii”. De asemenea, a fost decorat cu ordinul "Gloria Muncii".

Haralambie Moraru s-a stins din viață la 7 noiembrie 2016 la vila sa din satul Râşcova, raionul Criuleni. El a fost înmormântat în satul Suhat, raionul Cantemir, alături de părinții săi.

img20001538

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!