ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova sunt peste nouă mii de locuri de muncă vacante

11:59 | 25.02.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. La data de 24 februarie curent, erau în evidenţă 9 200 locuri de muncă vacante, conform bazei de date a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, transmite MOLDPRES. 

Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1 809 locuri de muncă vacante, constituind cca 20% din numărul total al acestora. Pentru locurile vacante din autoritățile publice (specialist, inclusiv superior, principal) este stabilit un moratoriu temporar de angajare.

Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 7 391 locuri de muncă, ce constituie 80% din totalul de locuri de muncă. Peste o sută de locuri de muncă sunt libere în sistemul medical - 133 de oferte de asistent medical (inclusiv de familie), iar sistemul de învăţământ preşcolar și primar oferă 59 locuri de muncă.

Muncitorii necalificaţi sunt îndemnați să activeze ca muncitori auxiliari - 340 de oferte, ori ca îngrijitori de încăperi de producție și serviciu - 141 de oferte, de asemenea sunt necesari 136 de hamali și 113 măturători.

img20001597

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!