ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova 30 de ani de independență

Premierul a vizitat școala de arte din orașul Basarabeasca

11:07 | 05.03.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu, însoțit de președintele raionului Basarabeasca, a vizitat astăzi școala de arte din localitate. Instituția, dată în exploatare acum 45 de ani, nu a fost reparată niciodată. În prezent, cei 157 de copii, înregistrați aici, fac lecțiile în diferite clădiri și chiar localități, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

Ion Chicu a avut o discuție cu directorul școlii pentru a cunoaște în detalii problemele cu care se confruntă instituția și cum echipa de pedagogi se isprăvește cu soluționarea lor. Directorul instituției a expus viziunea referitoare la modul în care clădirea școlii ar putea fi reparată capital și resursele necesare în acest sens. A fost menționată problema lipsei cadrelor didactice, necesitatea unei săli de coreografie, unei săli de concerte, dar și a unui atelier pentru gravură.

„Vom examina posibilitatea de a reamplasa școala într-o clădire nouă. Evident, va trebui și acel spațiu de adaptat condițiilor Dvs. Mulțumesc pedagogilor că făuriți aici viața, modelați copilași luminați. Trebuie toți să depunem efort acolo unde suntem", a spus Ion Chicu.

Șeful Executivului a promis că, în comun cu autoritățile locale, vor fi examinate posibilitățile de identificare a fondurilor pentru a susține renașterea instituției și crearea condițiilor bune pentru elevi și pedagogi.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!