ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O companie moldovenească va crea o rețea de 70 de stații de încărcare a mașinilor electrice

16:25 | 05.03.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 5 mar. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Ion Chicu a mers astăzi la o companie care investește în crearea unei rețele de stații de încărcare a mașinilor electrice și producerea energiei solare, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.

„Azi e Ziua eficienței energetice și mă bucur să cunosc o companie care contribuie atât la eficiența, cât și la securitatea energetică a Republicii Moldova”, a spus Ion Chicu.

Dezvoltatorul proiectului, Chiril Gaburici, a informat premierul despre intențiile investiționale ale companiei. Va fi creată o rețea de 70 de stații de încărcare a mașinilor electrice, dintre care 20 vor fi în municipiul Chișinău. Compania a investit deja în crearea unui parc de panouri fotovoltaice cu capacitatea de 1 Mwh în Chișinău și acum este în proces de construcție a unui parc de 20Mwh în Comrat. Astfel, mașinile electrice vor fi alimentate cu energie verde. Investitorul a menționat că în cazul în care statul ar prioritiza consumul de energie verde, investițiile în parcurile fotovoltaice ar crește. În următorii 4 ani, întreprinderea planifică investiții, pentru extinderea rețelei de încărcare electrică, în sumă de 500 mii de euro, iar alte peste 15 milioane euro - în producerea energiei solare.

Premierul a salutat investițiile în capacitățile de producere a energiei verzi și a asigurat că Guvernul va examina posibilitatea de a susține creșterea consumului energiei verzi. Aceste investiții servesc la sporirea autonomiei și a securității energetice a Republicii Moldova.

img20001970

img20001970

img20001970

img20001970

img20001970

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!