ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legislativul a operat modificări la legea privind regimul stării de urgență, de asediu și de război

15:21 | 17.03.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Deputații au votat astăzi, în două lecturi, modificări la proiectul de lege privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, care oferă mai multe competențe Comisiei pentru Situații Excepționale și stabilește că în timpul stării de urgență, alegeri nu pot fi organizate, comunică MOLDPRES.

Potrivit noilor modificări, în timpul stării de urgență, asediu și război, Parlamentul va putea adopta legi organice, ceea ce până acum era interzis. Noua prevedere va permite Legislativului să controleze activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale.

Tot în urma modificărilor operate, competențele Comisiei au fost extinse, iar membrii acesteia vor putea adopta decizii care nu sunt strict prevăzute în cadrul acestei legi. Tot astăzi a fost retras și amendamentul care permitea desfășurarea alegerilor în timpul stărilor de urgență.

Astăzi, premierul Ion Chicu a venit în Legislativ pentru a solicita instituirea stării de urgență în R. Moldova.

img20002389

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!