ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Premier League au fost făcute 748 de teste pentru COVID-19

12:41 | 20.05.2020 Categorie: Sport

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Oficialii Premier League au anunțat că 748 de teste pentru COVID-19 au fost efectuate în ultimele zile, iar șase dintre acestea au avut rezultat pozitiv, relatează MOLDPRES cu referire la diferite surse electronice.

Dintre cele șase cazuri, trei aparțin celor de la Watford. Un jucător și două persoane din staff-ul tehnic au fost infectate, însă numele acestora nu au fost făcute publice, scrie BBC. Al patrulea caz a fost confirmat de Burnley. Ian Woan (52 de ani), antrenorul secund al englezilor, a fost testat pozitiv. Clubul a confirmat că tehnicianul este asimptomatic și se află în stare bună, acasă. Celelalte două persoane testate pozitiv aparțin unui al treilea club, care nu a oferit încă nici o informație.

Persoanele testate pozitiv vor fi izolate pentru o perioadă de șapte zile, iar ulterior vor fi testate din nou.

Cluburile de fotbal din Anglia au primit acceptul să reia antrenamentele începând de ieri, respectând protocolul stabilit de autorități. Pregătirile au avut loc în grupuri mici, care să conțină maximum cinci persoane. Contactul între jucători nu este permis, deposedările, spre exemplu, fiind interzise în timpul antrenamentelor.

Premier League ar urma să se reia la data de 12 iunie, însă acest termen poate suferi modificări, în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus și de timpul necesar fotbaliștilor pentru obținerea unei condiții fizice decente. Fotbalul din Premier League s-a oprit pe 9 martie, după runda cu numărul 29. Liverpool este lider, cu 82 de puncte, fiind urmată de Manchester City (57 puncte) și Leicester (53 puncte).

img20004130

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!