ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

MAEIE: Cu privire la implicarea GOTR în recrutarea copiilor din regiunea transnistreană în mișcări obștești cu tentă militară din Rusia

17:14 | 15.06.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 iun. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova a luat notă cu nedumerire de „manifestațiile solemne” organizate recent de către Grupul Operativ de Trupe Ruse cu prilejul recrutării unui nou grup de copii din regiunea transnistreană a Republicii Moldova în rândurile Mișcării obștești „Юнармия” din Rusia, despre care se relatează într-un comunicat de presă publicat pe pagina oficială a Ministerului Apărării al Federației Ruse, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul diplomație publică, comunicare strategică și interacțiune cu presa al MAEIE.

Actul în cauză face parte dintr-un șir de alte acțiuni sfidătoare ale Grupului Operativ de Trupe Ruse, staționarea și activitatea căruia pe teritoriul Republicii Moldova, fără acceptul și împotriva voinței sale expres exprimate, constituie o încălcare a independenței, suveranității, integrității teritoriale și neutralității permanente a Republicii Moldova și este incompatibilă cu normele de drept internațional. Acțiunile GOTR sunt cu atât mai reprobabile, cu cât acestea reprezintă tentative repetate de a implica copii minori dintr-o zonă de conflict în activități cu tentă militară.

În acest context, MAEIE reconfirmă demersul autorităților moldovenești cu privire la necesitatea retragerii complete și necondiționate a trupelor ruse, cu armamentul și munițiile sale de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele asumate și documentele internaționale relevante.

Ministerul reiterează de asemenea poziția Republicii Moldova privind necesitatea transformării actualei operațiuni de menținere a păcii de pe Nistru într-o misiune civilă multinațională cu mandat internațional, având în vedere că aceasta va contribui efectiv la întărirea încrederii și la crearea unei atmosfere propice pentru identificarea unei soluții pașnice a conflictului transnistrean în baza parametrilor stabiliți în documentele OSCE adoptate inclusiv cu sprijinul Federației Ruse.

img20004814

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!