ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Au fost desemnate cele mai bune handbaliste moldovene

17:00 | 30.06.2020 Categorie: Sport

Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Un grup de experți de la clubul de handbal Olimpus-85 SSSH-2 Chișinău le-au desemnat pe cele mai bune jucătoare moldovence din toate timpurile, relatează MOLDPRES.

”A fost dificil să o numim pe cea mai bună dintre ele din diferite considerente. În primul rând, fiindcă am luat în calculi mai multe rezultate, factori, inclusiv patriotismul lor. Cinci dintre ele sunt maestre internaționale. Am decis, până la urmă, ca acest top-5 să fie simbolic”, a declarat astăzi pentru  agenție antrenorul Leonid Gordievschi, care a activat în mai multe țări.

Conform lui, este de remarcat prima jucătoare care ne-a reprezentat cu mult succes pe arena internațională, Liuba Balan. Performanța cea mai înaltă înregistrată de ea este bronzul cucerit la Campionatul Mondial din Iugoslavia (1978) în componența selecționatei Uniunii Sovietice. Ea-i originară din Chișinău, premiantă a campionatelor URSS cu echipa Luci Moscova.  Performera este stabilită la Odesa (Ucraina), menține relații și în prezent cu oameni din handbalul moldovenesc.

O distincție și mai valoroasă  - bronz olimpic - a obținut Natalia Rusnacenco din Tiraspol (Olimpiada de la Seul, 1988, lotul URSS). Ea, însă nu a figurat în bilanțul final al evoluării solilor moldoveni, reprezentând Federația Rusă. ”Totuși, este a noastră. S-a transferat cu traiul la Moscova după ce a înregistrat în republica noastră, la nivel de cadete, rezultate meritorii”, a subliniat tehnicianul Boris Pogonii.

Performanțe de răsunet a fixat și Natalia Căldare din Cârnățeni (Căușeni). Ea-i campioană europeană de tineret cu selecționata URSS, multiplă premiantă a campionatelor Uniunii Sovietice cu formația Avtomobilist Baku. A jucat mulți ani cu succes și în campionatul Macedoniei de Nord, țară în care locuiește în prezent.

Campioană europeană de tineret, multiplă premiantă a campionatelor URSS cu echipa Avtomobilist Baku este și tiraspoleanca Tatiana Necaeva.  În onorificul top-5 a fost inclusă pe merit și maestra internațională Ludmila Avram, originară din Fălești, fost membră a selecționatei sovietice, jucătoarea-cheie a echipei Dinamo Chișinău, medaliată cu bronz a campionatului URSS din anul 1974.

În clasamentul alcătuit mai figurează un grup de jucătoare, toate maestre ale sportului: Nadejda Tașcii, deținătoare cu Dinamo Chișinău a Cupei Țărilor Baltice, Aliona Platon, ocupantă a locului trei în turneul intercluburi europene al Federației Europene de Handbal (EGF) cu formația Gerce Petrov din Macedonia de Nord, Natalia Doagă, campioană mondială de tineret (1989, Italia), Irina Volosnova-Andreeva, posesoare a Cupei Țărilor Baltice, Natalia Carauș, Ludmila Cebotari, ambele campioane europene de tineret în perioada sovietică, Claudia Boltramovic, Oxana Maslova, Ecaterina Colupaeva, Natalia Osievscaia, campioană mondială de junioare, Zinaida Dvorțova, Vera Cuneț.

img20005261

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!