ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambasada Turciei în R. Moldova a donat ajutoare pentru familiile veteranilor războiului de pe Nistru

12:33 | 15.07.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 15 iul. /MOLDPRES/. Ambasada Turciei a donat astăzi 251 de pachete cu alimente, destinate familiilor veteranilor și eroilor căzuți la datorie din R. Moldova. Evenimentul a avut loc cu ocazia aniversării a patra a Zilei Democrației și Unității Naționale a Turciei, informează MOLDPRES.

În discursul său, Ambasadorul Turciei în R. Moldova, Gürol Sökmensüer, a menționat că acum patru ani, pe 15 iulie 2016, poporul turc s-a confruntat cu o sângeroasă tentativă de lovitură de stat. Un grup mic de militari din cadrul armatei turce, prin metode specifice organizațiilor teroriste, în mod coordonat, au atacat atât poporul, cât și instituțiile administrative ale statului turc.

Potrivit diplomatului, Turcia, în fiecare an de 15 iulie, sărbătorind victoria democrației și uniunii naționale, se străduie să aducă un omagiu eroilor căzuți la datorie și celor care au fost răniți, precum și să le păstreze memoria vie.

”În acest an, ne dorim să transpunem în viață o tradiție comună a poporului turc și a celui moldav, și, în memoria martirilor noștri, să întindem o mână de ajutor familiilor celor căzuți la datorie și veteranilor din Moldova. Ne-am propus, în memoria celor 251 de martiri care și-au pierdut viața în mișelescul atac din 15 iulie, să transmitem în adresa a 251 de familii pachete cu produse alimentare, și astfel, în aceste zile de grea încercare, să le ușurăm cât de puțin povara materială. Cu acest prilej, în numele poporului turc, îi comemorez pe eroii căzuți la datorie și veteranii, care și-au pus viața la mijloc pentru independența și integritatea Moldovei prietenoase, și transmit salutări familiilor lor”, a subliniat  Gürol Sökmensüer.

Prezent la eveniment, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a adus mulțumiri și a menționat că ajutorul oferit va fi distribuit în cel mai scurt timp.

”Noi, angajații Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, aducem un omagiu colegilor noștri din organele de drept și de forță, cetățenilor Republicii Turcia, care prin bărbăția și devotamentul față de patrie au reușit să restabilească ordinea de drept și au dăruit victorie democrației. Vă exprim gratitudinea și vă aduc sincere mulțumiri Dumneavoastră personal și echipei Ambasadei Republicii Turcia la Chișinău pentru sprijinul continuu acordat Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova”, a spus Pavel Voicu.

img20005685

img20005685

img20005685

img20005685

img20005685

img20005685

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!