ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat proiectul pentru ratificarea împrumutului dintre R. Moldova și CEB

15:23 | 12.08.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 12 aug. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi și va prezenta Parlamentului spre examinare proiectul de lege pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea proiectului „Răspuns de urgență la COVID-19 şi suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii”, semnat la 29 iulie 2020, transmite MOLDPRES.

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) au semnat un acord de împrumut de 70 milioane de euro pentru a atenua impactul COVID-19 asupra sănătății și ocupării forței de muncă. Împrumutul este structurat în două componente: sănătate și suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii (ÎMM).

Patruzeci de milioane de euro vor fi oferite pentru componenta Sănătate și vor finanța următoarele tipuri de cheltuieli: achiziția, în cadrul procedurilor de urgență, a echipamentelor medicale și materiale consumabile, reabilitarea și transformarea spațiilor/unităților medicale, mobilizarea de expertiză suplimentară, întru asigurarea măsurilor de răspuns de urgență la COVID-19.

Alte 30 milioane de euro vor fi oferite în calitate de Suport pentru întreprinderile micro, mici și mijlocii. Resursele financiare vor oferi finanțare pentru capital circulant și nevoile de investiții ale IMM-urilor afectate de criză, ajutându-le să păstreze locuri de muncă viabile. Această componentă va fi realizată prin recreditarea beneficiarilor finali prin intermediul instituțiilor financiare participante.

Potrivit vicepremierului Serghei Puşcuţa, ministru al Finanțelor, acordul respectiv reprezintă un răspuns eficient și prompt la necesitățile Republicii Moldova în lupta cu noul coronavirus. „Atenuarea efectelor COVID-19 asupra sănătății populației Republicii Moldova, precum și asupra economiei naționale rămâne în continuare o prioritate a Guvernului”, a spus Puşcuţa.

img20006496

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!