ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asupra statului moldovean acționează trei tipuri de provocări de securitate, susține directorul SIS

09:35 | 09.09.2020 Categorie: Politică

Chişinău, 9 sep. /MOLDPRES/. La adresa statului moldovean acționează trei tipuri de provocări de securitate, iar dinamica generală a acestui climat în lume este mai puțin pozitiv, transmite MOLDPRES.

Directorul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Alexandr Esaulenco, a declarat în cadrul unui interviu oferit MOLDPRES, că “dinamica de securitate în plan internațional este mai puțin pozitivă” și că, în lume “nu există un stat sigur sută la sută”. “Dar dacă e să trecem în revistă mai multe sondaje internaționale cu privire la percepția siguranței personale, Republica Moldova se plasează pe un loc suficient de bun, intrând și în top 50 de state la acest capitol”, a spus Esaulenco.

Oficialul a declarat că asupra securității naționale a statului moldovean acționează cel puțin trei tipuri de provocări de securitate. “Este vorba de riscuri de securitate clasice, ca evoluțiile regionale și interesele marilor actori internaționali în regiune, siguranța energetică, acționează provocări de factură hibridă – conflictele înghețate, atacurile cibernetice, dar a apărut și fenomenul știrilor false”, a specificat Esaulenco.

Potrivit lui, îmbunătățirea cadrului legislativ al sistemului securității naționale ar facilita activitatea de intelligence și cea specială de investigație. “Adoptarea pachetului de legi propus de SIS ne-ar facilita semnificativ activitatea și ar ajusta unele mecanisme instituționale la standardele moderne. În condițiile actuale, o serie de misiuni care ar putea fi facilitate de un cadru normativ adecvat, iau mult timp și resurse instituționale”, a concluzionat directorul SIS.

img20007171

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!