ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 12 mii de chișinăuieni se tratează de COVID-19 la domiciliu

08:59 | 21.09.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 21 sep. /MOLDPRES/. Un număr de 12 166 de locuitori ai municipiului Chișinău se află în tratament de coronavirus la domiciliu, transmite MOLDPRES.

Șeful Direcției generale asistență socială și sănătate, Tatiana Bucearschi, a declarat astăzi la ședința on-line a serviciilor primăriei, că din totalul de 927 de locuri în spitalele municipale, sunt ocupate cu bolnavi de coronavirus 663, dintre care 202 în stare gravă, 413 în stare medie, iar 48 în stare ușoară. „12 166 de locuitori ai municipiului Chișinău se află în tratament de coronavirus la domiciliu”, a spus Bucearschi.

Oficialul a menționat că în sistemul educațional municipal nu s-a constatat o explozie de coronavirus printre copii.

„De la 1 septembrie, în sistemul educațional municipal s-a depistat 190 de cazuri de coronavirus în școli și 41 în grădinițe. Majoritatea dintre aceste cazuri au fost constatate la personalul angajat și mai puține la copii”, a precizat Bucearschi.

În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 46 596 de cazuri de COVID-19. 34 636 de persoane au fost vindecate, iar 1203 au decedat din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus.

img20007486

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!