ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a făcut precizări referitor la modalitatea de participare a studenților și elevilor la scrutinul prezidențial

13:40 | 29.09.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală /CEC/ a făcut astăzi precizări referitoare la modalitatea de participare a studenților și elevilor cu drept de vot la scrutinul prezidențial, transmite MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al administrației electorale naționale, studenții și elevii care au drept de vot au la dispoziție trei moduri în care pot participa la procesul electoral din 1 noiembrie.

La alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020, studenții și elevii cu drept de vot înmatriculați la instituții de învățământ într-o localitate în care nu au înregistrare la domiciliu sau la reședință, pot vota în felul următor: prezentându-se, în ziua votării, la secția de votare unde domiciliază sau își au reședința valabilă conform actului de identitate. În cazul în care studenții și elevii cu drept de vot au și domiciliu și reședință valabilă, aceștia vor vota la secția de votare în a cărei rază teritorială își au reședința.

De asemenea, studenții și elevii pot să-şi declare locul nou de ședere, cel târziu până la 1 octombrie inclusiv, la primăria/pretura de sector (în cazul municipiului Chișinău), pentru a putea fi înscrişi în lista electorală de la secţia de votare corespunzător locului şederii. Declaraţia se depune personal de către solicitant la prezentarea buletinului de identitate cu fişa de însoţire în original şi în copie. După depunerea declaraţiei, persoanele vor fi înscrise în lista electorală de bază a secţiei de votare în care urmează să voteze.

În cazul în care nu reuşesc să-şi declare locul nou de şedere, alegătorii pot să se adreseze la biroul electoral al secţiei de votare în raza domiciliului sau reşedinţei valabile şi să-şi ia un certificat pentru drept de vot, care le permite să voteze în oricare altă secţie de votare. Această procedură va fi valabilă în perioada 12-31 octombrie curent. În baza certificatului pentru drept de vot, în ziua alegerilor, cetăţenii se înscriu în lista suplimentară, iar certificatul rămâne la biroul secţiei de votare şi se anexează la lista suplimentară.

foto simbol

img20007749

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!