ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vântul de ieri a distrus acoperișurile mai multor instituții și locuințe din trei raioane

09:43 | 09.10.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 9 oct. /MOLDPRES/. Rafalele de vânt puternic însoțite de ploi din seara zilei de 8 octombrie au smuls sute de foi de ardezie și țiglă metalică de pe acoperișurile mai multor instituții și locuințe din raioanele Criuleni, Glodeni și Soroca, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI /IGSU/, în satul Boșcana, raionul Criuleni, rafalele puternice au smuls acoperișul Primăriei din localitate, dar și a bisericii din sat. Din cauza căderii unui arbore, două conducte de gaze naturale au fost deteriorate fiind necesară intervenția serviciilor gaze. Vântul a distrus și mai multe acoperișuri a caselor de locuit din localitate. La fața locului au interveni salvatorii IGSU, care întreprind acțiuni de demontare a părților constructive, cu risc de prăbușire.

Prejudicii au fost raportate și în orașul Glodeni, unde vântul a deteriorat circa 60 de foi de ardezie de pe acoperișul unui liceu, iar în satul Cajba, același raion, vântul a distrus 107 foii de ardezie și țiglă metalică de pe nouă case de locuit.

Vântul puternic a afectat și acoperișul liceului din localitatea Visoca, raionul Soroca, unde peste 100 foi de ardezie au fost smulse. La fața locului activează comisiile pentru situații excepționale pentru estimarea prejudiciilor înregistrate.

Prim-ministrul Ion Chicu a avut în această dimineață convorbiri telefonice cu primarii acestor localități, pentru a coordona procesul de evaluare a pagubelor și acordării suportului din partea Guvernului. 

Sursă foto: IGSU

img20008043

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!