ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe școli din ţară au primit computere donate de Coreea de Sud

11:20 | 13.10.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC) a transmis astăzi către 30 de instituții de învățământ din 26 de unități teritorial-administrative 50 de laptopuri, în valoare totală de circa două milioane de lei, donate de partenerii din Republica Coreea de Sud. Fiecare instituție va primi câte cinci computere, transmite MOLDPRES.

În cadrul evenimentului de transmitere a unităților de calcul, ministrul de resort Igor Șarov a declarat că prioritatea MECC este de a dota cât mai multe instituții de învățământ din țară cu computere, iar „în acest sens, suportul partenerilor de dezvoltare este unul extrem de important”.

„Apreciez enorm efortul depus de partenerii noștri externi în procesul de dotare a școlilor din Republica Moldova cu tehnică de calcul și sper ca beneficiarii finali, elevii și profesorii, să se bucure din plin de oportunitățile de studii oferite prin aceste donații”, a subliniat ministrul Educației.

Conform MECC, în noiembrie, va mai fi recepționată încă o donație de 150 de computere de la partenerii din Coreea de Sud.

Donația face parte din Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicaționale între Ministerul Educației al Republicii Moldova și Oficiul Special de Auto- Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju al Republicii Coreea.

Memorandumul prevede mai multe activități comune, precum dotarea cu calculatoare a instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova, formarea cadrelor didactice de informatică, realizarea unui schimb de bune practici privind implementarea Tehnologiilor informaționale și Comunicaționale în educație. Conform prevederilor memorandumului, în perioada 2016-2019, Oficiul Special de Auto-Guvernare pentru Educație al Provinciei Jeju al Republicii Coreea a donat 600 de calculatoare (câte 150 pe an). Calculatoarele au fost repartizate în instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

Sursă foto: MECC

img20008137

img20008137

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!