ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile au actualizat lista statelor pentru care se impune regimul de carantină

16:48 | 06.11.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 6 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a aprobat astăzi lista statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor pe teritoriul Republicii Moldova. Documentul intră în vigoare la 9 noiembrie şi conține 66 de state, printre care România, Rusia și Ucraina, transmite MOLDPRES.

Potrivit MSMPS, lista a fost  elaborată în conformitate cu decizia Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică și va fi valabilă două săptămâni. În noua listă au fost incluse majoritatea țărilor unde muncesc conaționali de-ai noștri, printre care Franța, Germania, Italia, Israel, Portugalia, Canada, Irlanda, Marea Britanie, Spania, Polonia, Cehia ş.a.

Lista se actualizează o dată la 14 zile în ziua de vineri și intră în vigoare din ziua de luni a săptămânii viitoare. Indicatorul pentru includerea în listă a statelor pentru care se impune regimul de autoizolare la intrarea persoanelor în Republica Moldova reprezintă incidența cazurilor de infecție cu COVID-19 mai mare sau egal cu 50 de cazuri la o sută de mii de populație.

Persoanele care vor intra pe teritoriul Republicii Moldova din țările incluse în listă vor completa obligatoriu o fișă epidemiologică și vor intra în izolare pentru 14 zile.

foto: MSMPS 

img20008818

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!