ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a fost vernisată o expoziţie aniversară a pictorului Sergiu Cuciuc

16:53 | 12.11.2020 Categorie: Cultură

Chişinău, 12 nov. /MOLDPRES/. O expoziție aniversară a plasticianului Sergiu Cuciuc, laureat al Premiului Național, deținător al „Ordinului Republicii”, a fost vernisată astăzi la Muzeul Național de Artă al Moldovei, cu prilejul împlinirii a 80 de ani de la nașterea artistului și a 55 de ani de activitate, informează MOLDPRES.

Expoziția cuprinde 39 de lucrări, cinci dintre care din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei.

Prezent la eveniment, secretarul de stat în domeniul culturii, Andrei Chistol a apreciat înalt activitatea lui Sergiu Cuciuc, desfășurată pe parcursul anilor și contribuția lui în dezvoltarea artelor plastice din Moldova.

Credo-ul său în creație, artistul îl definește cu îndoială, el însuși. ”Nu știu în ce măsură am izbutit să mă afirm în arta plastică, însă pot spune cu certitudine că anume natura meleagului nostru m-a format şi m-a modelat, ca pictor în special, şi ca om de artă în general. Contactul direct cu adevăratele opere de artă au contribuit la îmbogățirea mea sufletească. Creația, în accepția mea, este un proces continuu de selectare a imaginilor plastice care se suprapun în conștiință. Mi-e greu să constat cine m-a format mai mult – școala sau viața”, a subliniat omagiatul.

Răspunsul, însă, l-a oferit directorul instituției, Tudor Zbârnea. ”Sergiu Ciuciuc este un artist care gândește, care a mers mereu în pas cu estetica vremii, a fost foarte puternic ancorat în acest pământ, s-a apropiat mereu de oameni și de nevoile, obiceiurile lor”, a constatat Tudor Zbârnea.

Sergiu Cuciuc s-a născut pe 14 noiembrie 1940 în satul Doibani, raionul Dubăsari. A absolvit Școala de Arte Plastice din Chișinău şi Academia de Arte Plastice „I. Repin” din Sankt-Petersburg. Din 1965 este membru al UAP din Moldova. În anii 1987-1992 a fost președinte al Comitetului de Conducere al Uniunii Artiștilor Plastici din Moldova. În 1995-1999 este șef al Direcției Principale Patrimoniu Cultural, Arte Plastice a Ministerului Culturii, iar în 2002-2003 deține funcția de viceministru al Culturii.

Plasticianul Sergiu Cuciuc a participat la numeroase expoziții de artă contemporană în România, Rusia, Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, Franţa, Danemarca, Germania, Mongolia, Japonia, Ucraina, Belarus, Lituania şi Kazahstan. A elaborat o serie de lucrări din ciclurile: „Maramureș”, „Locuri natale”, „Butuceni” etc.

Expoziția va fi deschisă până la 13 decembrie.

img20008959

img20008959

img20008959

img20008959

img20008959

img20008959

img20008959

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!