ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autorităţile ruse le recomandă celor care se vaccinează împotriva COVID-19 să nu consume alcool 56 de zile

17:25 | 08.12.2020 Categorie: Externe

Moscova, 8 dec. /MOLDPRES/. Autorităţile sanitare ruse au îndemnat marți persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 să se abțină de la consumul de alcool 56 de zile, transmite agenția EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

''Două săptămâni înainte de imunizare (prima doză de vaccin) trebuie categoric să nu se consume (alcool). Formarea imunității înseamnă 21 de zile între cele două injecții şi alte 21 de zile după'', așadar în total 56 de zile, a declarat Anna Popova, responsabila sanitară rusă, la postul de radio Komsomolskaia Pravda.

Ea a subliniat că cei care se vaccinează trebuie să aibă mare grijă de organismul lor în acest interval de timp dacă doresc să-şi întărească sistemul imunitar în faţa coronavirusului.

''Dacă dorim să avem sănătate şi autoapărare (imunitară), atunci trebuie să lăsăm organismul să o formeze. Pentru aceasta, nici înainte, nici după, nici în timpul vaccinării nu trebuie să se consume alcool. Pur şi simplu deloc şi în niciun caz'', a explicat responsabila sanitară rusă despre consumul de votcă şi alte băuturi alcoolice.

În cazul unor efecte adverse generate de abstinența forțată la alcool, ea le-a recomandat celor care suferă vreun ''disconfort'' din acest motiv să apeleze la medic.

Vicepremierul rus Tatiana Golikova le-a cerut săptămâna trecută celor care doresc să se vaccineze cu vaccinul rusesc Sputnik-V să nu consume alcool timp de 42 de zile, recomandare extinsă acum de Anna Popova la 56 de zile.

Potrivit presei ruse, pe rețelele de socializare mulţi cetăţeni ruși au reacționat negativ faţă de acest îndemn la abstinență la alcool, mai ales că se apropie sărbătorile de iarnă.

Responsabila sanitară rusă a mai spus marți că Rusia este pregătită pentru vaccinarea masivă gratuită şi voluntară ordonată de președintele Vladimir Putin, într-o ţară ce a înregistrat până în prezent 44.159 de decese în rândul celor peste 2,5 de milioane de persoane testate pozitiv la COVID-19.

foto: globaltimes.cn

img20009754

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!