ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu șeful diplomației ungare Péter Szijjártó

20:38 | 09.12.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, l-a găzduit astăzi la MAEIE pe omologul maghiar Péter Szijjártó, aflat într-o vizită de lucru în Republica Moldova la invitația șefului diplomației moldovene, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

În cadrul discuțiilor purtate, miniștrii de externe au salutat nivelul avansat al dialogului bilateral în spiritul Parteneriatului Strategic dintre ambele state, ilustrat de o agendă intensă a întrevederilor la nivel înalt, inclusiv de o frecvență deosebită a dialogului pe linia ministerelor de externe ale ambelor țări.

Aureliu Ciocoi și Péter Szijjártó s-au axat și asupra modalităților de valorificare a parteneriatului moldo-ungar, cu accent pe organizarea vizitelor de nivel înalt în ambele capitale, aprofundarea cooperării sectoriale, în domeniul educației, cercetării precum și intensificarea schimburilor comercial-economice.

În acest sens, miniștrii de externe au agreat depunerea eforturilor conjugate pentru valorificarea liniei creditare în valoare de circa 100 de milioane dolari SUA în cadrul Eximbank Ungaria, destinat agenților economici din ambele țări care doresc să dezvolte relații de parteneriat.

Totodată, șefii celor două diplomații au efectuat un schimb de opinii privind ultimele evoluții în implementarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova – Uniunea Europeană și perspectivele relațiilor moldo-comunitare dar și colaborarea în cadrul Parteneriatului Estic. A fost notată și intenția detașării în timpul apropiat a doi experți maghiari la Ministerul Finanțelor și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în cadrul unui program de transfer de expertiză între cele două state.

Aureliu Ciocoi a exprimat gratitudine Guvernului Ungariei pentru sprijinul ferm pe care Ungaria îl acordă parcursului  european al țării noastre, pentru solidaritatea manifestată și asistența generoasă acordată în eforturile de implementare a reformelor și în lupta cu pandemia COVID-19.

Convorbirile celor doi miniștri au ocazionat și un schimb aprofundat de opinii cu privire la evoluțiile regionale, europene şi internaționale de interes pentru ambele state, precum și colaborarea reciprocă pe linia multilaterală.

foto: MAEIE

img20009812

img20009812

img20009812

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!