ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un grup de lucru va monitoriza și verifica calitatea lucrărilor care se execută în Chișinău

17:19 | 10.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 10 dec. /MOLDPRES/. Primăria Chișinău a creat un grup de lucru care va monitoriza și verifica calitatea lucrărilor care se execută în oraș. Până la data de 21 ianuarie 2021, acest grup va prezenta constatările verificărilor efectuate, transmite MOLDPRES.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că a constituit astăzi un grup de lucru care va supraveghea obiectivele investiționale care se execută pe teritoriul orașului din contul bugetului municipal.

Potrivit lui, din acest grup, condus de viceprimarul Ilie Ceban, fac membri ai Cabinetului Primarului general, șefi de direcții și întreprinderi municipale. Membrii grupului au ca sarcină colectarea și analiza rapoartelor privind etapele de implementare a proiectelor investiționale și evoluția lucrărilor. Aceștia vor monitoriza ca lucrările să fie executate conform normelor, iar în caz contrar vor înainta propuneri de remediere a neconformităților.

Edilul capitalei a anunțat că, până în data de 20 ianuarie 2021, grupul de lucru va prezenta constatările verificării obiectivelor inspectate.

foto: facebook.com/Ion.Ceban.public/photos

img20009840

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!