ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În 2021, satul Condrița va avea grădiniță

15:46 | 11.12.2020 Categorie: Regiuni

Chişinău, 11 dec. /MOLDPRES/. Satul Condrița din municipiul Chișinău va avea în premieră o instituție preșcolară, transmite MOLDPRES.

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a notat pe rețelele de socializare că împreună cu administrația satului Condrița s-a reușit identificarea și procurarea edificiului care va găzdui prima instituție preșcolară din această localitate. Pentru acest proiect, municipalitatea Chișinău a alocat 1 mln 200 mii de lei. Clădirea care a fost procurată va fi pregătită pentru a putea primi 40 de copii care vor fi repartizați în două grupe.

În același timp, edilul capitalei a anunțat că a fost alocat încă un milion de lei din bugetul primăriei pentru construirea în satul Condrița a rețelelor de apeduct și canalizare.

Satul Condrița face parte din municipiul Chișinău și se află la o distanță de aproximativ 30 de km de capitală. Conform recensământului din anul 2004, în sat trăiesc peste 600 de oameni.

foto: primul.md

img20009874

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!