ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1579 de cazuri noi

17:48 | 11.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 11 dec. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 3482 de teste, fiind confirmate 1579 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care șase de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 124 264 de cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri, 66 sunt lucrători medicali: medici - 25, asistenți medicali - 30, personal auxiliar - 11.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 3882 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 289 în stare extrem de gravă (61 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 8774 de persoane, iar 31 242 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alte 1233 de persoane au fost vindecate. În total, 106 471 de persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor 21 de decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 2521.

img20009879

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!