ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Persoanele cu venituri până la 4000 de lei vor primi un suport unic de 1000 de lei

17:25 | 14.12.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Guvernul, întrunit astăzi în ședință, a aprobat acordarea suportului unic de o mie  de lei persoanelor cu venituri lunare de până la patru mii de lei, transmite MOLDPRES.

Pentru aceasta, Executivul a aprobat amendamentul la proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021, care prevede acordarea suportului financiar unic în mărime de 1000 lei pentru beneficiarii de pensii şi alocații sociale de stat a căror cuantum lunar nu depășește 4000 de lei.

”Remarcăm în mod special identificarea posibilității de a aloca acest suport bănesc, de data aceasta de o mie de lei. Consider că este un suport binevenit, de care vor beneficia peste 690 000 de persoane”, a relevat prim-ministrul Ion Chicu în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri.

Pentru acordarea suportului financiar unic în mărime de 1000 lei, din contul transferurilor de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale vor fi alocate cca 696 milioane de lei.

foto: a-tv.md

img20009929

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!