ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Guvernul a aprobat Avizul asupra amendamentelor la proiectul legii bugetului de stat pentru 2021

18:01 | 14.12.2020 Categorie: Economie

Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi avizul amendamentelor deputaților în Parlament la proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021, transmite MOLDPRES.

Potrivit vicepremierului Serghei Pușcuța, ministru al Finanțelor, au fost înaintate 138 de amendamente care conțin circa 1100 de solicitări, prin care sunt solicitate resurse suplimentare și redistribuiri de alocații în sumă
totală de 1,9 miliarde de lei.

Astfel, ca urmare a examinării amendamentelor și revizuirii alocațiilor bugetare incluse în proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2021 aprobat de Guvern, au fost susținute integral sau parțial amendamentele ce se referă la acordarea în anul 2021 a suportului financiar unic în mărime de 1 000 lei pentru beneficiarii
de pensii și alocații sociale de stat a căror cuantum lunar nu depășește 4 000 lei. Propunerea respectivă se încadrează în politicile pro-active de sporire a protecției sociale a beneficiarilor de pensii și alocații sociale și se propune a fi acoperită din contul diminuării parțiale a alocațiilor prevăzute pentru Programul de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor în sumă de 900 milioane de lei.

"În scopul acordării suportului unic de 1 000 lei vor fi direcționate resurse financiare în sumă de 696,9 milioane  de lei, ce urmează a fi prevăzute la transferuri către bugetul asigurărilor sociale de stat. De asemenea, se susține integral amendamentul ce se referă la Comisia Electorală Centrală pentru reparația și procurarea tehnicii de calcul în contextul următoarelor scrutine electorale în suma de 8,5 milioane de lei, din contul diminuării alocațiilor prevăzute pentru fondul de rezervă al Guvernului", a declarat Serghei Pușcuța.

Totodată, nu au fost susținute o parte din amendamentele care propun modificări la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar prin extinderea autorităților cărora să li se aplice valori de referință derogatorii la calcularea salariilor. Această discordanță va fi soluționată în timp, în urma majorării graduale a valorilor
de referință și eliminării celor derogatorii, obiectivul primordial fiind stabilirea unei valori de referință unice în sectorul bugetar.

"La fel, nu se susțin amendamentele privind redistribuirea alocațiilor prevăzute în proiectul de buget, prin diminuarea bugetelor unor autorități publice centrale, deoarece au impact asupra indicatorilor generali ai bugetului de stat și vor afecta capacitățile funcționale ale acestor autorități. Propunerile de buget au fost coordonate cu autoritățile publice centrale, iar în de caz de necesitate, bugetele acestora pot fi suplimentate sau diminuate la etapa modificării legii bugetare anuale, în conformitate cu prevederile legislației", a estimat ministrul Finanțelor.

Potrivit oficialului, solicitările de mijloace financiare destinate autorităților publice locale pentru cheltuieli capitale se însumează la 422,7 milioane de lei și dat fiind că depășesc considerabil posibilitățile financiare
și în mare parte, acestea se atribuie dezvoltării infrastructurii drumurilor, au fost identificate posibilități de redirecționare în aceste scopuri a mijloacelor financiare de la Programul de reparație a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor (care urmau să fie repartizate prin hotărâre de Guvern) – 203,1 milioane lei și de la Acțiuni cu caracter general – 100 de milioane de lei.

Repartizarea acestor mijloace financiare pe autorități publice locale și pe obiecte concrete, rămâne la latitudinea deputaților și urmează a fi adoptată în plenul Parlamentului, fără depășirea parametrilor generali ai bugetului de stat.

foto: primul.md

img20009936

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!