ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

UNICEF cere să se acorde prioritate profesorilor la vaccinurile anti-COVID-19

11:25 | 15.12.2020 Categorie: Externe

New York, 15 dec. /MOLDPRES/. UNICEF a cerut luni ca profesorii şi învăţătorii să aibă prioritate la administrarea vaccinurilor împotriva COVID-19 pentru ca procesul de învățământ să se poate desfășura cu prezentă fizică, iar centrele școlare să rămână deschise, relatează EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

Fondul Internaţional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite a cerut într-un comunicat ca această colectivitate să fie vaccinată imediat după personalul sanitar din prima linie şi categoriile de risc, cele două grupuri care vor fi primele vaccinate în majoritatea ţărilor.

"Pandemia de COVID-19 a făcut ravagii în educația copiilor din întreaga lume. Vaccinarea profesorilor este un pas cheie", a declarat directoare executivă a UNICEF, Henrietta Fore. "Deşi deciziile privind repartizarea vaccinurilor rămân la decizia guvernelor, consecințele unei educații pierdute sau limitate o perioadă prelungită de timp sunt profunde, mai ales pentru cei mai defavorizați", a insistat ea.

Fore a reamintit că, cu cât vor petrece mai mult timp copiii în afara școlii, cu atât este mai probabil ca ei să nu se mai întoarcă niciodată la școală şi va fi mai dificil pentru părinții lor să revină la locurile de muncă.

"Sunt decizii dificile care obligă la realizarea unor sacrificii dificile. Ceea ce nu ar trebui să fie dificil este însă decizia de a face tot ceea ce este posibil pentru a salvgarda viitorul generației viitoare", a subliniat Henrietta Fore.

UNICEF a reamintit că în cele mai grele momente, pandemia a determinat închiderea școlilor la care învață aproape 90 la sută dintre elevii din întreaga lume, o cifră care de atunci s-a redus.

Închiderea şcolilor continuă totuşi în multe locuri ale lumii, deşi - potrivit UNICEF - "există tot mai multe dovezi că şcolile nu sunt un factor important de transmitere comunitară.

Potrivit agenţiei ONU, la data de 1 ianuarie centrele de învăţământ erau închise pentru 1 din 5 copii din întreaga lume, reprezentând aproape 320 de milioane de elevi.

foto: unmultimedia.org

img20009954

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!