ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

China și OMS colaborează pentru identificarea sursei noului coronavirus

20:58 | 18.12.2020 Categorie: Externe

Beijing, 18 dec. /MOLDPRES/. Identificarea sursei noului coronavirus va implica mai multe țări și regiuni. În acest sens, China și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) mențin strânse relații de cooperare, a declarat Wang Wenbin, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, relatează MOLDPRES cu referire la Radio China Internațional.

Directorul pentru urgențe regionale al OMS, Babatunde Olowokure, a declarat joi, 17 decembrie, că OMS discută cu China despre formarea unei echipe internaționale de specialiști și despre zonele care vor fi vizitate de aceasta. Olowokure a precizat că este posibil ca vizitele să aibă loc la începutul lunii ianuarie 2021.

Wang Wenbin a arătat că partea chineză a fost prima țară care a demarat cooperarea cu OMS pe tema pandemiei. Specialiștii OMS au făcut două vizite în China, în timp ce specialiștii chinezi au inițiat o serie de videoconferințe cu aceștia, în care au fost făcute schimburi de experiență.

Oficialul chinez a subliniat că au fost observate recent mai multe relatări media privind diverse focare la nivel mondial, fapt care demonstrează că identificarea sursei noului coronavirus este o activitate științifică care solicită o abordare profesionistă. În acest sens, China este dispusă să intensifice schimburile cu OMS în cadrul activităților împotriva pandemiei.

foto: theprint.in

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!