ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Agenda de cooperare moldo-română a fost discutată la MAEIE

21:03 | 18.12.2020 Categorie: Oficial

Chişinău, 18 dec. /MOLDPRES/. Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, l-a primit astăzi în audiență pe Daniel Ioniță, ambasadorul României la Chișinău, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte ce vizează cooperarea bilaterală între cele două țări, inclusiv prioritățile pentru aprofundarea dialogului moldo-român prin desfășurarea vizitelor la nivel înalt.

Șeful diplomației moldovene a apreciat suportul constant acordat de autoritățile române Republicii Moldova în diverse domenii, în special în contextul contracarării pandemiei COVID-19. În context, cei doi oficiali au efectuat un schimb de opinii privind dinamica curentă în realizarea obiectivelor din agenda bilaterală și aprofundarea cooperării sectoriale.

foto: MAEIE

img20010116

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!