ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O nouă tulpină de Covid-19, mult mai contagioasă, se răspândește în Anglia

11:04 | 20.12.2020 Categorie: Externe

Londra, 20 dec. /MOLDPRES/. Boris Johnson a anunțat că Londra și sud-estul Angliei vor intra în a patra etapă de măsuri de carantină generală, în contextul creșterii numărului de infecții Covid-19 datorate unui nou tip de coronavirus, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Premierul britanic a afirmat că persoanele din scenariul 4 trebuie să stea acasă și nu pot călători, iar toate persoanele din toate scenariile ar trebui să rămână în zonele lor și să nu călătorească.

Aceste restricții vin ca urmare a unei creșteri de infecții Covid-19 înaintea unei perioade în care guvernul plănuia să relaxeze restricțiile de Crăciun.

Aceasta, cuplată cu depistarea unei noi tulpini ale virusului, a sporit temerile în privința adunărilor sociale în vremea sărbătorilor.

Profesorul Chris Whitty, medicul șef al Angliei, a spus că creșterea rapidă a infectărilor în sud-estul Angliei a făcut oficialii să stabilească că noua tulpină este probabil mai contagioasă.

“Nu există dovezi în acest moment pentru a sugera că noua tulpină provoacă o rată mai mare a mortalității sau că afectează vaccinurile și tratamentele, însă eforturi urgente sunt în derulare pentru a confirma acest lucru”, a precizat Whitty într-un comunicat.

Prim-ministrul Regatului Unit a fost criticat pentru limitarea reuniunilor de Crăciun, în timp ce multe autorități de sănătate au spus că nu a impus mai multe restricții.

Guvernul a transmis săptămâna trecută că vor păstra recomandările de Crăciun, relaxând regulile pentru a permite trei gospodării să se reunească, însă încurajează familiile să petreacă sărbătorile acasă. Aceasta se referă doar la zilele de 23-27 decembrie.

foto: apnews.com

img20010123

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!