ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

17:16 | 21.12.2020 Categorie: Comunicate

Secretarul de stat Andrei Chistol a participat la cea de-a XV-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO

Chişinău, 21 dec. /MOLDPRES/. Secretarul de stat în domeniul culturii Andrei Chistol, a participat la cea de-a XV-a  sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (PCI) al UNESCO. Reuniunea s-a desfășurat în formă de videoconferință. La ședința online au participat peste 800 de participanți din peste 140 de țări semnatare ale Convenției (2003) UNESCO.

În cadrul ședinței au fost discutate aspecte din domeniul patrimoniului cultural imaterial printre care: raportul forumului organizațiilor neguvernamentale din domeniul patrimoniului cultural imaterial; examinarea rapoartelor statelor părți cu privire la starea actuală a elementelor înscrise în Lista patrimoniului cultural imaterial, care are nevoie de salvgardare urgentă; examinarea nominalizărilor pentru înscrierea pe Lista patrimoniului cultural imaterial, care are nevoie de o protecție urgentă; examinarea candidaturilor pentru înscrierea pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității; numărul dosarelor candidatură pentru anii 2020 și 2021 și numărul dosarelor candidatură care vor fi examinate în anii 2022 și 2023, precum și prezentate 9 rapoarte ale statelor părți privind implementarea Convenției (2003) UNSECO.

În cadrul sesiunii din acest an, Comitetul Interguvernamental pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial (PCI) al UNESCO s-a decis înscrierea a trei elemente pe lista patrimoniului cultural imaterial care are nevoie de o protecție urgentă și 29 de elemente pe Lista reprezentativă a Patrimoniului cultural Imaterial al Umanității. Membrii comitetului, au adăugat, de asemenea, trei programe în Registrul bunelor practici de salvgardare și au alocat 99.239 dolari din Fondul patrimoniului cultural imaterial pentru realizarea unui proiect în Namibia.

Republica Moldova a înscris deja 3 elemente în Lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității: „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie" (2017, dosar comun cu Bulgaria, Macedonia de Nord și România); „Tehnicile tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova" (2016) și „Colindatul de ceată bărbătească în România și Republica Moldova" (2013).

În 2021, Republica Moldova în comun cu România vor propune dosarul de candidatură „Arta cămășii cu altiță – element de identitate culturală în România și Republica Moldova" pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă UNESCO a PCI.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!