ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Legea cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul R. Moldova a fost publicată în Monitorul Oficial

11:04 | 22.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova au fost publicate în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.

Documentul criticat de opoziția parlamentară, stabilește că în UTA Găgăuzia, limba oficială, în diferite sfere ale vieții, este limba de stat, limba găgăuză sau rusă.

De asemenea, documentul prevede că Republica Moldova garantează cetățenilor dreptul la educație în limba de stat și în limba de comunicare interetnică la toate nivelele sistemului educațional.

Guvernul, în termen de 12 luni, va prezenta Parlamentului propuneri privind aducerea legislației în vigoare în concordanță cu prezenta lege; va aduce actele sale normative în concordanță cu prezenta lege; va adopta actele necesare pentru punerea în aplicare a prezentei legi. Tot Guvernul va examina costurile și alte necesități pentru implementarea programelor de studiere gratuită a limbii de stat pentru minoritățile naționale, conform prevederilor art. 1, și va propune rectificarea corespunzătoare a bugetului de stat pentru aceste scopuri.

Tot în numărul de astăzi, au fost publicate și proiectul de modificare și completare a Legii privind administrația publică locală și Legii privind descentralizarea administrativă și proiectul de modificare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova. Și adoptarea acestor documente a fost criticată de opoziția parlamentară dar și de mai multe structuri internaționale.

Sursă: monitorul.gov.md

img20010168

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!