ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primele 44 de ambulanțe cumpărate de țara noastră din Turcia au ajuns la Chișinău

14:32 | 23.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 23 dec. /MOLDPRES/. Prima tranșă de 44 ambulanțe de tip B și C procurate din Republica Turcia sunt recepționate de țara noastră. Acestea urmează a fi atribuite Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, comunică MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, noile ambulanțe sunt dotate cu cele mai performante echipamente  medicale. Acestea au fost achiziționate de la operatorul economic nerezident “DAS Ozel Saglik Ambulance” (Turkey), care urmează să livreze în tranșe alte 122 ambulanțe.

Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătatea a efectuat procedura de achiziție publică privind achiziționarea ambulanțelor de tip B și tip C la solicitarea Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, conform necesităților Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, în cadrul Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Valoarea totală a primului lot este 2.665,428 euro.

foto: MSMPS

img20010239

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!