ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 977 de cazuri noi

17:53 | 31.12.2020 Categorie: Societate

Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost procesate 2763 de teste, fiind confirmate 977 de cazuri de infecție cu noul coronavirus, dintre care nouă de import. În total, până la ziua de astăzi, în ţară au fost înregistrate 144 818 cazuri de COVID-19, transmite MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS), din numărul total de cazuri,  47 sunt lucrători medicali: medici - 19, asistenți medicali - 18, personal auxiliar - 10.

În total, în cadrul instituțiilor medico-sanitare spitalicești sunt internați 2774 de pacienți confirmați cu infecția COVID-19, dintre care 246 în stare extrem de gravă (58 de pacienți sunt conectați la aparate de respirație asistată).

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19 se află 6063 de persoane, iar 33 868 sunt sub supraveghere la domiciliu.

Alte 1104 persoane au fost vindecate. În total, 130 643 de persoane au fost tratate de COVID-19.

Totodată, MSMPS informează despre înregistrarea altor 26 decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 2985.

img20010408

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!