ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Curtea Constituțională a suspendat acțiunea unui articol din legea cu privire la medicamente

11:00 | 05.01.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 5 ian. /MOLDPRES/.Curtea Constituțională a suspendat astăzi prevederile ce se referă la completarea și modificarea articolului 61 „Catalogul național de prețuri” din Legea nr. 240 din 16 decembrie 2020, Legea cu privire la medicamente, transmite Moldpres.

Judecătorii constituționali au suspendat astăzi o parte din prevederile Legii nr. 240 din 16 decembrie 2020, hotărârea a fost emisă ca urmare a sesizării depuse de un grup de deputați.

Curtea Constituțională a suspendat acțiunea articolului I punctul 3 din Legea nr. 240 din 16 decembrie 2020, până la soluționarea în fond a cauzei. Judecătorii constituționali au constatat că, în cazul în care acțiunea nu va fi suspendată, prevederile contestate ar putea fi puse în aplicare și ar putea produce efecte, de exemplu, în privința stabilirii și modificării prețului la medicamente.

În același timp, Curtea Constituțională a reținut că soluția suspendării este necesară pentru a evita prejudiciile și consecințele negative iminente din domeniul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, în particular, pentru dreptul la ocrotirea sănătății, garantat de Constituție.

Decizia judecătorilor constituționali este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.

 

foto: zdg.md

img21000053

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!