ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Grecia propune ca persoanele care s-au vaccinat să fie libere să călătorească.

08:57 | 13.01.2021 Categorie: Externe

Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/. Grecia propune ca persoanele care s-au vaccinat să fie libere să călătorească.

Grecia a propus marți un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, pentru a ușura călătoriile.  Conform propunerii înaintate de premierul grec, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport, relatează Moldpres cu referire la Digi24.

Grecia se bazează pe turism pentru o cincime din PIB și este hotărâtă să relanseze călătoriile în afara țării înainte de sezonul de vară. Astfel, țara și-a creat deja propriul certificat standardizat care să ateste că un individ a fost vaccinat anti-Covid.

Într-o scrisoare adresată preşedintei Comisiei Europene Ursula von der Leyen, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a propus extinderea schemei la întreg teritoriul UE. Conform propunerii, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.

„Deşi nu vom face vaccinarea obligatorie sau o precondiţie pentru călătorie, persoanele care s-au vaccinat ar trebui să fie libere să călătorească.

Este urgent să adoptăm o înţelegere comună privind modul în care ar trebui să fie structurat un certificat de vaccinare pentru a fi acceptat în toate statele membre", a scris Mitsotakis în scrisoare.

Dificultatea de a ajunge la un acord asupra aşa-numitului „Passenger Locator Form (PLF)”, un formular digital apărut anul trecut pentru a se încerca monitorizarea călătoriilor, a arătat că este mare nevoie de un efort UE la nivel înalt pentru a face lucrurile să avanseze, a spus el.

Grecia a reușit să gestioneze destul de bine primul val al pandemiei, însă creșterea numărului de cazuri din luna octombrie a impus un al doilea lockdown. Până în prezent, în Grecia au fost raportate 145 179 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 5.302 de decese asociate noului coronavirus.

 

foto: infomarket.md

img21000158

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!